Parlamentul elveţian a aprobat luni alocarea a circa 170 de milioane de euro României şi Bulgariei, în cadrul contribuţiei la extinderea UE, fondurile fiind folosite pentru proiecte elveţiene realizate în colaborare cu parteneri locali, transmite Swiss Info. După Consiliul Naţional (Camera inferioară a Parlamentului - n.r.), Consiliul statelor, (Camera superioară) a acceptat această finanţare luni, cu 34 de voturi pentru şi numai două împotrivă. Banii nu vor fi însă viraţi la Bruxelles sau în conturile statelor menţionate, ci vor fi alocaţi pentru proiecte elveţiene realizate în colaborare cu partnerii locali, a menţionat senatorul Dick Marty, reprezentant al Partidului Radical-Democrat.Elveţia aprobă 120 de milioane de euro pentru proiectele realizate în România
Parlamentul elveţian a aprobat luni alocarea a circa 170 de milioane de euro României şi Bulgariei, în cadrul contribuţiei la extinderea UE, fondurile fiind folosite pentru proiecte elveţiene realizate în colaborare cu parteneri locali, transmite Swiss Info.
Comentarii (nici un comentariu):